Ce este lomografia, acest "ceva" ce sună a metodă de tortură medievală.
Lomografia poate fi privită și ca un instrument sau o metodă de tortură, însă numai de cei care nu știu la ce se referă acest termen care, în cele din urmă, nu este altceva decât denumirea unui gen fotografic, unul foarte drăguț și la îndemâna oricui. Teoretic.
Plecând de la ideea de întâmplare, de situație accidentală, lomografia este, pe înțelesul tuturor, un gen fotografic care se bazează mai degrabă pe un anumit tip de cameră (de exemplu: Lomo'Instant Sanremo, Lomo'Instant White sau Lomo LC-A+) decât pe un subiect sau tehnică.
Cromatica stridentă și folosirea unor aparate foto de jucărie, pe film sunt principalele caracteristici ale lomografiei.
Lomografia este adesea asociată cu fotografiile realizate cu camerele analogice, cum ar fi Lomo LC-A, care au caracteristici de bază și produc un aspect distinct, dreamy-like, cu vignete, estompări și schimbări neașteptate de culoare. In comparatie, fotografia tradițională, comună să zicem, se bazează adesea pe camere digitale cu funcții mai avansate și un control mai mare asupra imaginii finale.
La bază, undeva la începutul anilor ’90, lomografia a fost un soi de fotografie artistică experimentală, scormonită de doi studenți din Viena care au descoperit un aparat foto micuț, ciudățel, cam ca tot ce este rusesc practic, deci un Lomo Kompakt Automat. Timpul a trecut iar dacă am ajuns până în 2024 și încă se vorbește despre asta, e clar că acest curent a devenit rapid o modă la timpul său, o adevărată mișcare social-culturală internațională, una de care, sincer, era cumva nevoie. Știi cum e, mai deschizi geamul, mai schimbi așternuturile, mai scuturi vechile tehnici de fotografiat, tot ce se poate ca să împrospătezi puțin aerul.
Ei bine, ca orice curent, modă, trend, mișcare, spuneți-i cum vreți, și lomografia a trebuit să își însușeașcă niște reguli clare. Nu te apucai tu să faci poze la întâmplare și să te lauzi că o arzi pe lomografie acum. Nu. Aveai porunci acum... ah, scuze, reguli, ca doar d-aia se numește modă. Bun, ele sună cam așa:
Oriunde mergi ești tu și cu aparatul.- Zi, noapte, ce-o fi, folosește-l... ca d-aia îl iei după tine oriunde.
- Gândește-te la lomografie ca la o parte integrată a vieții tale.
- Încercă să tragi fotografii de la nivelul şoldului. Cu alte cuvinte, încearcă să fii un Cristina Neagu al fotografiei.
- Pune în practică tot mai multe din dorințele tale lomografice.
- Nu gândi! Dar ține-o doar pentru când faci poze.
- Mișcă-te rapid. Ca o Cristina Neagu în tinerețe când era mai mult campioană, decât accidentată.
- Nu trebuie să ştii dinainte ce ai prins pe film.
- Nici după.
- Ultima si cea mai importantă regulă: Nu te gândi la reguli.
Așadar, nu știm ce Moise al fotografiei, despărțitor de ape prin camerele obscure ale istoriei, s-a arătat în cine știe ce piațetăde prin Moscova sau Sankt Petersburg în anii ’90, dar dacă respecți regulile de mai sus, cică ajungi în raiul lomografiei. De ce să riști și să-ți petreci eternitatea alături de niște simpli amatori!?